Lacul Garda, o altfel de vacanta pentru copii

Acum un an, intr-una din explorarile noastre prin Italia, am descoperit cu placere o zona de care m-am indragostit. Vacanta incepuse in Trentino, in Alpii Dolomiti, intr-un satuc in apropiere de Ortisei. Dupa cateva zile de admirat peisajul, oamenii si de respirat aer curat, dar si dupa cateva ploi zdravene, nefiind iubitori de ploaie am decis sa scurtam vacanta la munte cu gandul ca o sa revenim iarna si am pornit usor catre zona lacurilor.

Descoperisem de ani buni zona lacurilor si, profitand de distanta scurta cu avionul, dadeam cate o fuga de cate ori aveam ocazia intr-unul din frumoasele si cochetele orasele ce strajuiesc lacul Magiore (Stresa, Baveno) sau lacul Lugano (Caslano, Lugano acestea in Elvetia, la granita cu Italia).

De aceasta data ne-am gandit sa schimbam lacul si ne-am oprit la Lacul Garda. Este cel mai mare lac al Italiei; in Italia se gasesc peste 1500 de lacuri, dar cele mai mari se afla in nord acolo unde Alpii formeaza o granita muntoasa cu tarile situate in nord.

Pentru romani este o destinatie relativ necunoscuta insa de zeci de ani reprezinta o destinatie favorita de vacanta pentru familii  din Elvetia, Olanda, Germania, Italia, atat pentru diversitatea activitatilor, a scenariului desprins parca din vederi dar si pentru costul nu foarte ridicat comparativ cu alte zone din Italia.

Garda este o destinatie minunata atat pentru adulti cat si copii. Desi exista parcuri de distractii si un safari park, despre care voi vorbi mai jos, copiii se pot distra pur si simplu plimbandu-se in natura, pe malul lacului, admirand lebedele gratioase si ratele jucause. In loc sa mergeti cu masina plimbati-va cu autobuzele locale sau cu vaporasele care fac opriri in toate statiunile minunatede pe malul lacului, unde veti gasi locuri de joaca pentru copii (In Malcesine exista un loc de joaca grozav, chiar in centru) sau lasati-va uimiti cu totii de sutele de windsurfers care aluneca rapid pe langa vapor in zona de nord a lacului.

O plimbare cu vaporasul din sud de la Peschiera si pana in nord la Limone sul Garda dureaza o zi intreaga.

In partea de sud a lacului de afla Gardaland ( www.gardaland.it ), un parc de distractii asemanator Disneyland-ului dar mai putin comercial, cu cozi mai scurte si costuri de intrare mai scazute (30 euro). Copiii cat si adultii au la dispozitie numeroase roller-coasters si tobogane cu apa; exista mult mai multe activitati pentru copiii mai mici decat gasiti la Disneyland (Palablu, amfiteatrul delfinilor, Fantasyland si trenul sau traversarea raului african)

Canevaworld Resort (www.canevaworld.it),  situat in apropiere de Gardaland, detine cel mai mare parc acvatic din Italia si Movieland, un parc tematic.

Gardaland si Caneva se afla in apropiere de Lazise si Peschiera del Garda.

Un loc deosebit si care ne-a lasat multe amintiri frumoase este  Parco Natura Viva, un parc safari in care te plimbi in propria masina timp de o ora si admiri animalele salbatice lasate libere in interiorul acestui parc. Girafele au venit curioase pana la masina noastra, una din ele si-a aplecat gatul pana la fereastra masinii privindu-ma pentru cateva secunde magice cu ochii ei mari si blanzi, umplandu-mi sufletul de o bucurie imensa. Fetita noastra in varsta de 3 ani s-a bucurat si ea de aceste momente intense, chiar si-a intins manuta curajoasa si a mangaiat girafa pe botul mare si moale.

In afara de girafe se pot vedea, tot in libertate, rinoceri, hipopotami, gheparzi, lei, tigri, antilope, etc. Mai multe detalii aici www.parconaturaviva.it

Langa safari parc exista si o gradina zoologica care adaposteste alte numeroase specii de animale.

O alta distractie pentru copii, funicularul  (www.funiviedelbaldo.it/eng/funivia.asp) care merge pana in varful muntelui (Monte Baldo). Aici va puteti bucura de privelisti grozave asupra intregii regiuni Garda. Calatoria dureaza 10 minute iar odata ajunsi in varf aveti posibilitatea sa va plimabati, exista cateva poteci usoare si piste pentru biciclete.